Priveşti şi realizezi că nu mai eşti tu. Nu mai eşti acel plăpând şi firav copil. Nu mai eşti acel copil care râde de la orice fleac. Nu mai eşti copilul care alergă după dulciuri sau îngheţată. Nu mai eşti copil!
Ah! Copilărie, ce îmi lipseşti... Ce repede te-ai dus.
Ah! Copilărie, ce îmi lipseşti... Ce repede te-ai dus.
Mai vreau să joc, să iubesc frumosul şi să nu mai am acele griji de viitor.
Vreau să simt din nou lacrimile dulci care îmi curgeau de la fiecare zgârietură mică.
Vreau să mai fiu acea prinţesă care era mereu răsfăţată şi îndrăgită de fiecare.
Mai vreau să pot, să cred, în orice miracol, să simt pământul înverzit de iarbă.
Vreau să sar în braţele mamei, să o strâng de gât şi să o iubesc mai mult decât am iubit-o.
Vreau să mă legăn pe acel scrânciob micuţ, dar atât de puternic.
Vreau să simt căldura vierii, gerul iernii, mirosul primăverii, şi vântul toamnei.
Vreau să simt mirosul florilor, să le rup, şi nimeni să nu îmi zică nimic.
Vreau să alerg prin copaci, să urlu de bucurie, să plâng de fericire şi să iubesc ca un copil.
Ah! Copilărie, de ce ai plecat atât de repede, de ce?
Vreau să mai fiu acea prinţesă care era mereu răsfăţată şi îndrăgită de fiecare.
Mai vreau să pot, să cred, în orice miracol, să simt pământul înverzit de iarbă.
Vreau să sar în braţele mamei, să o strâng de gât şi să o iubesc mai mult decât am iubit-o.
Vreau să mă legăn pe acel scrânciob micuţ, dar atât de puternic.
Vreau să simt căldura vierii, gerul iernii, mirosul primăverii, şi vântul toamnei.
Vreau să simt mirosul florilor, să le rup, şi nimeni să nu îmi zică nimic.
Vreau să alerg prin copaci, să urlu de bucurie, să plâng de fericire şi să iubesc ca un copil.
Ah! Copilărie, de ce ai plecat atât de repede, de ce?
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu